Maia Sandu a dispus elaborarea unor măsuri pentru consolidarea securității cibernetice
Grupul de lucru condus de Vasile Tofan urmează să elaboreze, în decurs de trei luni, soluții pentru eliminarea problemelor din domeniul securității cibernetice. Maia Sandu a anunțat acest lucru în urma ședinței .

„Problema a fost depistată prea târziu, iar reacția instituțiilor a fost insuficient coordonată. Nu a existat un sistem de alertare, iar aceasta este o problemă gravă. Pe termen mediu este necesar un nou sistem, bazat pe tehnologii moderne”, a declarat Maia Sandu, relatează jurnal.md.
Șefa statului a precizat că unele decizii adoptate la ședința Consiliului Suprem de Securitate vor rămâne confidențiale, pentru ca răufăcătorii să nu poată profita de acestea.
Amintim că Maia Sandu a convocat o ședință a Consiliului Suprem de Securitate, principalul subiect fiind securitatea cibernetică a Republicii Moldova și protecția serviciilor digitale de stat. Reuniunea a avut loc pe fondul intensificării atacurilor cibernetice asupra instituțiilor de stat și infrastructurii critice din Europa.


