Începând cu 25 mai, fermierii pot depune cererile pentru compensarea pierderilor provocate de seceta din 2025
Fermierii afectați de seceta și arșița puternică din anul 2025 pot depune, începând de astăzi și până pe 22 iunie, cereri pentru obținerea compensațiilor oferite de stat.

Guvernul a alocat 50 de milioane de lei pentru susținerea agricultorilor ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost compromise de condițiile climaterice extreme, transmite moldpres.md.
Ajutorul financiar nerambursabil va fi acordat prin intermediul Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural. Beneficiarii sunt fermierii care au înregistrat un grad de afectare de cel puțin 50%, confirmat oficial prin acte de constatare a pagubelor.
Pentru a beneficia de sprijin, agricultorii trebuie să dețină un cont bancar în moneda națională, să nu se afle în procedură de insolvabilitate sau dizolvare și să respecte standardele internaționale de transparență. Totodată, terenurile afectate nu trebuie să fie asigurate împotriva acelorași riscuri și pentru aceeași perioadă.
Autoritățile precizează că actele de constatare a pagubelor trebuie să corespundă datelor incluse în Raportul totalizator publicat de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
Dosarul depus la subdiviziunile teritoriale ale AIPA trebuie să conțină cererea completată conform modelului aprobat, declarația pe propria răspundere, copia Raportului statistic nr. 4 AGR sau certificatul de confirmare a terenurilor agricole pentru fermierii care gestionează suprafețe mai mici de 10 hectare, precum și copia actului de constatare a pagubelor.
Cererile pot fi depuse până la 22 iunie 2026 inclusiv.
Ajutorul financiar va fi acordat sub formă de plată directă per hectar, calculată conform formulei stabilite pentru această măsură de sprijin.
Potrivit datelor oficiale, până la 23 octombrie 2025 au fost înregistrate 792 de acte de constatare a pagubelor la culturile de porumb și floarea-soarelui, suprafața totală afectată depășind 56 de mii de hectare.