theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 Mai 2025, 08:48
14 085
Copiază linkul
Link copiat

SFS anunță închiderea portalului fiscal începând cu 1 iunie

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunțat că, începând cu 1 iunie 2025, portalul www.servicii.fisc.md va fi oficial închis, după 15 ani de utilizare, ca parte a procesului de aliniere la cerințele legale privind securitatea și interoperabilitatea serviciilor publice electronice.

SFS anunță închiderea portalului fiscal începând cu 1 iunie.
SFS anunță închiderea portalului fiscal începând cu 1 iunie.

Decizia vine în contextul obligativității legale de integrare a serviciului guvernamental de autentificare MPass în toate sistemele informaționale publice, anunță noi.md.

SFS avertizează că infrastructurile alternative de autentificare sunt interzise, iar continuarea utilizării metodei de acces prin nume de utilizator și parolă, folosită până în prezent de contribuabili, nu mai corespunde cerințelor de securitate și poate genera riscuri semnificative de acces neautorizat.

Toate serviciile fiscale electronice vor fi disponibile exclusiv prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Cabinetul personal al contribuabilului” accesibil pe www.sfs.md. Autentificarea în acest sistem se va realiza utilizând semnătura electronică sau mobilă, prin mecanismul MPass.

SFS a dat asigurări că închiderea vechiului portal nu va afecta datele istorice ale contribuabililor și că toate informațiile vor rămâne accesibile prin noua platformă. MPass este un sistem centralizat, guvernamental, securizat și flexibil, care asigură autentificarea și autorizarea utilizatorilor în cadrul platformelor electronice ale instituțiilor publice.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat