Rusia a sistat importul de semințe și material săditor din Moldova
Rusia a suspendat, începând cu 14 septembrie, importul de semințe și material săditor însoțite de documente eliberate de instituția publică „Laboratorul Fitosanitar Central” al Republicii Moldova.

Despre aceasta a anunțat Rosselhoznadzor. Instituția nu va mai recunoaște documentele eliberate de laboratorul moldovenesc pentru importul acestei producții în Rusia, scrie unimedia.info.
Rosselhoznadzor a explicat decizia prin expirarea valabilității confirmării competenței laboratorului. Instituția moldovenească a trecut auditul corespunzător în 2023, iar peste trei ani urma să aibă loc o verificare repetată.
Până la efectuarea unui nou audit și confirmarea competenței laboratorului, documentele acestuia nu vor fi acceptate de autoritățile ruse pentru importul de semințe și material săditor.
Aceeași măsură a fost introdusă și în privința documentelor eliberate de laboratoarele din Mexic și Cehia.


