Rogovei, despre formatul „5+2”: Rusia nu are dreptul de a pretinde la rolul de pacificator
Ucraina pledează pentru modificarea formatului de negocieri „5+2” și consolidarea rolului Uniunii Europene în procesul de soluționare a conflictului transnistrean, afirmă ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rogovei.

„Timp de 30 de ani nu s-a întâmplat nimic, atunci ne dăm întrebarea dacă e eficient și unde e pricina. Un stat care în 2022 a atacat barbar Ucraina și atunci s-au făcut foarte multe declarații că scopul nu e doar Ucraina, dar ajungerea în Transnistria. Acum ce drept moral are un astfel de stat agresor de a se pretinde mare pacificator? De aceea trebuie să ne gândim foarte serios la perspectiva reformulării acestui format de negocieri. Acest lucru este împărtășit și de Moldova și de alți parteneri. UE trebuie să joace un rol foarte important. Nu poți negocia cu un stat agresor rezolvarea pașnică a unei probleme de acest gen”, a declarat Paun Rogovei în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.
Ambasadorul Ucrainei a menționat că este nevoie de pași reali de reintegrare a regiunii transnistrene.
„Republica Moldova face foarte multe și noi susținem acești pași ai Chișinăului pe segmentul economic. Mulți oameni din stânga Nistrului și-au luat cetățenia R. Moldova, asta ne spune că pe malul drept e mai bine decât dincolo. Oamenii fac zeci de kilometri și vin și lucrează aici, pot circula în UE. Înaintarea Moldovei pe calea europeană aduce prosperitate. Nu am fost în Moldova timp de cinci ani și am simțit o diferență foarte mare: începând de la drumuri și terminând cu schimbările instituționale”, a adăugat Paun Rogovei.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.