Regulamentul parcărilor din Chișinău, în faza finală: Urmează expertiza și elaborarea metodologiei tarifare
Regulamentul privind parcările a epuizat etapa consultărilor publice și urmează a fi completat cu expertiza anticorupție, precum și cu metodologia tarifară, înainte de a fi supus aprobării Consiliului Municipal Chișinău.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Capitalei, Ilie Ceban, în cadrul unei ședințe operative a serviciilor Primăriei din 19 ianuarie, relatează Radio Moldova.
Potrivit acestuia, documentul a fost elaborat de Direcția mobilitate urbană și discutat cu experți, consilieri municipali și reprezentanți ai fracțiunilor din Consiliul Municipal. Primăria a solicitat avize obligatorii de la Centrul Național Anticorupție și de la Ministerul Finanțelor, însă CNA a comunicat că expertiza anticorupție trebuie realizată chiar de către autorul regulamentului.
Pentru a depăși situația, a fost implicată Direcția juridică a primăriei, care va pregăti expertiza corespunzătoare. Ministerul Finanțelor a recomandat finalizarea metodologiei de tarifare ca anexă la regulament. În acest scop, Primăria a solicitat sprijinul Centrului Național de Expertize Juridice.
„După finalizarea expertizei anticorupție și a metodologiei tarifare, regulamentul va fi prezentat spre examinare și aprobare Consiliului Municipal”, a declarat Ilie Ceban.
Viceprimarul a subliniat că Regulamentul va permite funcționarea parcărilor de tip închis, cu bariere, care pot fi amenajate, însă restul parcajelor, esențiale pentru fluidizarea traficului urban, nu pot fi reglementate prin documentul actual. El a explicat că legislația existentă nu permite sancționarea încălcărilor pentru parcările care urmează a fi reglementate.
Potrivit Direcției mobilitate urbană, în Chișinău există aproximativ 52.000 de locuri de parcare. Cele mai multe se află în sectorul Râșcani, urmate de Ciocana și Centru. Aproximativ o treime din cele 1,3 milioane de automobile înregistrate în Moldova se află în Capitală.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.