Promo-LEX: La o secție de votare din Turcia a fost înregistrat un caz de transport organizat al alegătorilor
Despre asta a anunțat reprezentanții Promo-LEX, asociația care are acreditați observatori în toate secțiile de votare deschise pe teritoriul țării, dar și în străinătate, pentru alegerile din 3 noiembrie 2024.

Directorul Promo-LEX a reamintit că aceasta este o încălcare, relatează realitatea.md.
„Sunt incidente legate de influența votului. Deja avem cazuri de transportare organizată a alegătorilor.
Se observă o activitate destul de sporită în ceea ce privește acest fenomen în Istanbul, unde în jurul orei 07:50, în raza de 100 de metri de la secție, a fost observat un mijloc de transport cu numere de înmatriculare moldovenești, din care au coborât cel puțin patru alegători. Automobilul s-a îndepărtat imediat după ce au coborât pasagerii. Aceștia s-au îndreptat spre secția de votare pentru a vota.
Există informații în spațiul public precum că acest caz nu va fi unul neapărat singular și vom fi foarte atenți pe parcursul zilei la cazurile de transportare organizată a alegătorilor în sensul că acest lucru este interzis de cadrul legal, este o încălcare. Chemăm toți cei care își permit astăzi să încalce legislația să se abțină de la orice încălcare”, a precizat Nicolae Panfil, director de programe la Promo-LEX.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


