theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
20 Mai 2025, 07:45
3 910
Copiază linkul
Link copiat

Producători de carne de porc: Nu există temei pentru majorarea prețurilor. Pe piaţă sunt suficiente cantități

Asociaţia Producătorilor de Carne de Porc (APCPM) susține că pe piaţa din Moldova există suficiente cantități de carne de porc, iar țara nu se confruntă cu un deficit al produsului, ci cu blocaje comerciale generate de lipsa unui parteneriat stabil între producători și procesatori.

Producători de carne de porc: Nu există temei pentru majorarea prețurilor. Pe piaţă sunt suficiente cantități.
Producători de carne de porc: Nu există temei pentru majorarea prețurilor. Pe piaţă sunt suficiente cantități.

Această precizare a fost făcută în contextul unor declaraţii recente ale procesatorilor care avertizau despre un deficit de carne de porc și posibile majorări ale prețurilor, transmite newtv.md.

Potrivit asociaţiei, în luna aprilie preţul unui kilogram de carne de porc a fost de 50 lei (în scădere față de 59 lei în 2024 și 60 lei în 2023), iar pe parcursul lunii mai, tariful a ajuns la 67,5 lei (similar cu anii precedenți 2023 și 2024). 

Chiar dacă țara nu se confruntă cu un deficit de carne de porc, APCPM subliniază că importurile scutite de taxe afectează grav sectorul local şi solicită măsuri în acest sens.

„Fermierii vând sub costul de producție, în pierdere. Se diminuează investițiile în biosecuritate și modernizare, bugetul de stat pierde venituri esențiale, se riscă dispariția lanțului autohton (fermieri, abatoare, distribuitori). Solicităm un exercițiu de transparență: să se analizeze clar raportul dintre prețul materiei prime și prețul final de raft al produselor procesate. APCPM își reconfirmă angajamentul de a furniza carne locală de calitate industriei procesatoare și cheamă la un parteneriat echitabil, transparent și predictibil, în interesul consumatorilor și al economiei naționale", au conchis membrii Asociaţiei.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat