Sindicatele din Educație: Cerem urgent majorarea sporurilor pentru gradele științifice
Președinții Comitetelor Sindicale din instituțiile superioare și de cercetare au discutat pe 14 ianuarie situația privind condițiile de salarizare a cadrelor științifico-didactice și științifice din instituțiile de învățământ superior și a celor din instituțiile de cercetare.

Anterior, Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEȘ) a atenționat Ministerul Educației (MEC), conducerea de vârf a Republicii Moldova despre situația dificilă care s-a creat în domeniul pregătirii cadrelor didactice, științifice de calitate, abilitate cu funcții de pregătire a tinerei generații pentru activitatea profesională, în cadrul catedrelor universitare, realizarea cercetărilor științifice și atragerea tinerilor în sistem, transmite noi.md.
„Datele statistice demonstrează că anual nu sunt acoperite Planurile de admitere la școlile doctorale, numărul studenților înmatriculați la studii superioare de doctorat și a absolvenților acestor școli sunt în descreștere cu circa 100 de persoane. Astfel, conform unor date, în instituțiile de învățământ superior și științifice activează 2.635 de persoane cu grad științific – doctor în științe și 675 - de doctor habilitat.
Acest personal este remunerat conform Hotărârii Guvernului numărul 1234/2018 privind condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învățământ care funcționează în regim de autogestiune financiar-economică. La stabilirea salariilor se utilizează și unele prevederi din Legea 270/2018 privind sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Salariul de bază al acestei categorii de personal se stabilește după cum urmează: clasa, (coeficienții) de salarizare în conformitate cu treapta de salarizare(vechimea în muncă) și spor lunar pentru deținerea titlului științific și/sau științifico-didactic.
Sindicaliștii și-au exprimat nedumerirea vizavi de cuantumul sporului pentru gradul/titlul științific - 600 de lei pentru grad științific doctor și 1.100 de lei pentru doctor habilitat. Acest spor n-a fost revizuit din anul 2014 și, la momentul de față, nu corespunde efortului depus. Evident că mărimea sporului nicicum nu motivează cadrele didactice și științifice din universități și instituțiile științifice spre studii superioare de doctorat, spre activitatea ulterioară la catedre și în laboratoare științifice”, se arată în mesaj.
În aceste condiții, liderii sindicali cer examinarea în regim de urgență a demersului înaintat de FSEȘ la 16 decembrie 2024 și susținut de conducerea Academiei de Științe a Moldovei, Consiliul Rectorilor, prin care s-a cerut majorarea sporului menționat, la mărimile de 2.800 de lei - pentru grad științific de doctori în științe și 4.000 de lei pentru grad științific de doctor habilitat.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.