Masa de sărbători fără excese: Moldovenii cumpără mai puțin și țin cont de buget
Locuitorii Moldovei se pregătesc de Crăciun într-un mod mai economic în acest an, cumpărând cantități mai mici de produse, raportându-se la bugetul familiei și la tradițiile locale.

Mulți cumpărători spun că vor trebui să economisească la masa festivă, deși prețurile la alimente au rămas aceleași sau chiar au scăzut ușor, transmite moldova1.md.
Pentru masa de Crăciun, oamenii cumpără puțin din toate, pește, fructe, carne. Unii au menționat că nu sărbătoresc Crăciunul după stilul nou sau că adevăratul sens al sărbătorii nu constă în ospăț.
Vânzătorii afirmă că prețurile au rămas stabile sau chiar mai mici, însă cumpărătorii sunt mai puțini:
„Cumpără, câte puțin, dar cumpără. Nu așa mult, dar mă rog, câte jumătate de kilogram de castraveți, jumătate de roșii cherry. Tot acelea și anul ăsta, e mai slab ca anul trecut, dar sunt aceleași prețuri”.
„Legumele nu prea merg acum, doar vedeți singuri că lume nu este. Anul trecut erau mai scumpe, doar varza anul trecut era 15 lei, acum e 8 lei, jumătate de preț. Anul trecut era mai scump și cartofii erau 15 lei și morcovul 12, 14 lei, dar anul ăsta, vedeți, 10, 8”.
„Mandarinele, în special sunt cu mult mai ieftine față de anul trecut. Anul trecut au fost 35, 40, anul ăsta 25”.
„Nu cumpără cum cumpărau înainte, 10 kilograme, 15. Cumpără două, trei kilograme, cât le trebuie la moment. Anul trecut pe vremea aceasta, noi vindeam cu 120, acum vindem 85 cu os. Cea mai bună carne, adică mușchiul de pe spate presupunem 100, noi cedăm până la 90”.
În Republica Moldova, Crăciunul după stilul nou se sărbătorește pe 25 decembrie, iar după stilul vechi pe 7 ianuarie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


