Guvernul a aprobat strategia de combatere a drogurilor pentru anii 2026-2032
Prevenirea consumului de droguri, îmbunătățirea accesului la tratament și reabilitare, combaterea traficului ilicit de droguri și identificarea rapidă a noilor substanțe periculoase.

Acestea sunt principalele obiective ale Strategiei naționale în domeniul drogurilor și adicțiilor pentru anii 2026–2032, transmite moldpres.md
„Trebuie să recunoaștem problema existentă: situația privind drogurile s-a schimbat semnificativ, însă măsurile de reacție ale statului la acest fenomen nu s-au adaptat suficient de rapid. Astăzi, un adolescent poate procura substanțe psihoactive printr-o aplicație de mesagerie. El poate ajunge la secția de urgență cu o intoxicație provocată de o substanță nouă, despre care medicii încă nu cunosc suficient, iar familia poate descoperi problema abia în acel moment. Aceasta nu mai este doar o chestiune ce ține de poliție sau de sistemul de sănătate. Este o problemă de sănătate publică, educație, protecție socială și siguranță a comunităților”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș.
În 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 704 cazuri noi de luare în evidență medicală în legătură cu consumul de droguri, comparativ cu 545 de cazuri în 2024. Totodată, apariția noilor droguri sintetice și dezvoltarea modalităților de distribuire a acestora pe internet creează riscuri suplimentare, în special pentru copii și adolescenți. În prezent, măsurile de răspuns sunt fragmentate. Poliția combate traficul ilicit de droguri, medicii tratează intoxicațiile și dependențele, școlile încearcă să prevină consumul, iar serviciile sociale intervin deja atunci când familiile au avut de suferit.
Strategia adoptată prevede trecerea de la reacția fragmentată a instituțiilor separate la un sistem care previne riscurile, le identifică și aplică măsuri coordonate. În domeniul prevenirii, o atenție deosebită va fi acordată adolescenților, inclusiv în ceea ce privește riscurile din mediul digital, unde se dezvoltă atât noi forme de distribuire a drogurilor, cât și comportamente adictive. În domeniul tratamentului dependențelor, serviciile de asistență pentru persoanele cu dependențe vor fi integrate cu serviciile de sănătate mintală, vor fi dezvoltate serviciile comunitare și va fi asigurată continuitatea tratamentului și reabilitării.
„O persoană nu trebuie să ajungă la spital doar după o intoxicație gravă. Ea trebuie să aibă posibilitatea de a solicita ajutor într-o etapă mai timpurie, precum și de a avea acces la reabilitare și integrare socială, inclusiv în afara Chișinăului”, a menționat ministrul.
În plus, documentul prevede prevenirea consecințelor grave ale consumului de droguri, inclusiv prevenirea supradozelor, reducerea transmiterii HIV și a hepatitelor virale, efectuarea testărilor și a consilierii, precum și accesul la tratament eficient. Pentru combaterea traficului ilicit de droguri, strategia pune accent pe identificarea noilor modalități de distribuire, inclusiv prin internet, contracararea rețelelor criminale și cooperarea dintre instituțiile de drept.
Va fi consolidat Observatorul Național pentru Droguri și dezvoltat Mecanismul Național de Avertizare Timpurie, astfel încât informațiile despre riscurile asociate noilor substanțe să ajungă operativ la medici, serviciul de urgență și organele de drept.
„Nu putem combate traficul ilicit de droguri doar prin tratament și nu putem trata dependența doar prin pedeapsă. Avem nevoie de un stat care contracarează ferm traficul ilicit de droguri, precum și de un sistem capabil să protejeze copiii, să depisteze la timp consumul și să ofere tratament celor afectați”, a declarat ministrul Gasnaș.
Strategia acoperă, de asemenea, dependențele asociate consumului de alcool și tutun, jocurilor de noroc și utilizării problematice a mediului digital. În plus, aceasta urmărește reducerea stigmatizării persoanelor care se confruntă cu dependențe și consolidarea cooperării dintre instituțiile din domeniile sănătății, educației, afacerilor interne, justiției și protecției sociale, inclusiv prin transformarea Comisiei Naționale Antidrog într-un mecanism de coordonare în domeniul drogurilor și adicțiilor.
Implementarea strategiei va fi realizată etapizat, în cadrul Programului Național în Domeniul Drogurilor și Adicțiilor pentru anii 2027-2032, care va stabili măsurile concrete, instituțiile responsabile, cheltuielile și indicatorii de performanță.
Până în 2032, strategia prevede reducerea numărului de copii și tineri care încep să consume droguri, prevenirea intoxicațiilor și a cazurilor letale, extinderea accesului la tratament și sporirea siguranței comunităților.


