theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 Decembrie 2024, 21:55
4 605
Copiază linkul
Link copiat

Guvernul încurajează producția de fertilizanți din resurse locale pentru a reduce dependența de importuri

Executivul a adoptat astăzi, 11 decembrie, Proiectul de lege privind normele de punere la dispoziție pe piață a produselor fertilizante.

Guvernul încurajează producția de fertilizanți din resurse locale pentru a reduce dependența de importuri.
Guvernul încurajează producția de fertilizanți din resurse locale pentru a reduce dependența de importuri.

Inițiativa va sprijini producătorii autohtoni să utilizeze inclusiv materii reciclate și organice pentru fabricarea diferitor tipuri de îngrășăminte conform normelor Uniunii Europene, relatează moldpres.md.

Scopul principal este de a uniformiza normele de producere, de a reduce dependența țării de importurile de fertilizanți, precum și pentru a asigura o funcționare mai bună a pieței interne și condiții de concurență echitabile pentru producătorii și importatorii de produse fertilizante, în special pentru cele fabricate din materii prime autohtone.

„Ne dorim ca agricultorii să aibă acces la fertilizanți mai ieftini, produși local din materii organice, sprijinind astfel dezvoltarea economiei circulare. Această abordare generează beneficii pentru economie, protejează mediul și asigură un viitor sustenabil pentru agricultura noastră”, a declarat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.

Legea ar permite, de asemenea, producătorilor locali să acceseze și alte piețe, stimulând astfel producerea, exporturile și competitivitatea produselor moldovenești.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, Republica Moldova importă anual îngrășăminte minerale în valoare de aproximativ 120,8 milioane de dolari, în absența unor platforme locale de producție.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat