Incendiul de la groapa de gunoi din Orhei a fost stins complet după patru zile
Incendiul de la gunoiștea municipală din Orhei a fost lichidat complet după patru zile de intervenții neîntrerupte. Acest lucru a fost comunicat de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

La operațiune au participat trei autospeciale de pompieri și 13 angajați ai IGSU, care au lucrat în ture. Autoritățile locale au mobilizat încă 10 angajați și nouă unități de tehnică specială: câte două buldozere, excavatoare și tractoare cu cisterne, precum și trei camioane, scrie moldova1.md.
Incendiul a fost lichidat pe 22 august, la ora 21:30. Lucrările au fost îngreunate de faptul că focul se răspândea atât la suprafață, cât și în straturile inferioare ale deșeurilor. Focul a distrus circa 1.600 de metri pătrați din gunoiște, suprafața totală a acesteia fiind de aproximativ 5.000 de metri pătrați.
În prezent, situația este monitorizată de reprezentanții autorităților locale. Pompierii mențin legătura cu administrația și sunt gata să intervină, dacă va fi necesar.


