După cazul Ludmilei Vartic, la spitalul din Hâncești a fost numit un nou director
Ion Purice, actualul director al spitalului din Cărpineni, a câștigat concursul pentru funcția de director al Spitalului Raional Hâncești.

Potrivit Ministerului Sănătății, la concurs au participat cinci candidați: Valentin Vîrncean, Natalia Bârlădeanu, Olga Pahomii, Liliana Buza și Ion Purice, transmite noi.md, cu referire la tvrmoldova.md.
Ion Purice are experiență în gestionarea instituțiilor medicale. Este medic de profesie. La începutul carierei a lucrat ca medic la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, apoi a fost asistent al unui deputat în Parlament.
Ulterior, a ocupat funcția de director adjunct al Spitalului Clinic Municipal Nr. 4, iar în prezent conduce spitalul din Cărpineni.
Funcția de director al Spitalului Raional Hâncești a rămas vacantă după demisia lui Petru Cebotari, care a părăsit postul în urma unei anchete a Ministerului Sănătății legate de neinformarea unui caz medical ce o viza pe Ludmila Vartic.