theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
28 Ianuarie 2026, 09:43
24 521
Copiază linkul
Link copiat

Poliția, despre focurile de armă de la Botanica: Victima figurează în 19 procese de huliganism

Un incident armat a avut loc în data de 22 ianuarie pe bulevardul Dacia din Capitală, unde Poliția a fost sesizată despre tragerea unor focuri de armă în curtea unui bloc de locuințe.

Poliția, despre focurile de armă de la Botanica: Victima figurează în 19 procese de huliganism.
Poliția, despre focurile de armă de la Botanica: Victima figurează în 19 procese de huliganism.

Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit că un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost rănit prin împușcare de persoane necunoscute. Victima a fost transportată de urgență la spital pentru îngrijiri medicale, transmite noi.md.

Polițiștii au demarat imediat acțiuni operative speciale pentru identificarea și reținerea persoanelor implicate. Doi complici au fost reținuți la scurt timp, însă, potrivit autorităților, principalul suspect a reușit să se eschiveze și să se refugieze în stânga Nistrului, după ce în spațiul public au apărut informații difuzate prematur, chiar în timpul desfășurării perchezițiilor și acțiunilor de reținere. 

În prezent, Poliția continuă măsurile operative pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului și pentru atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate. 

Totodată, autoritățile solicită cetățenilor și reprezentanților mass-media să publice informații despre astfel de incidente doar după confirmarea oficială din partea organelor de drept, avertizând că răspândirea prematură a informațiilor poate prejudicia grav ancheta și eficiența intervențiilor operative. 

Într-un update la acest caz, Poliția a calificat drept regretabil faptul că unele persoane publice folosesc repetat statutul lor pentru a denigra instituția și pentru a-și crește vizibilitatea pe rețelele de socializare. Autoritățile precizează că tânărul rănit, intens mediatizat de deputatul Vasile Costiuc, nu a depus anterior plângeri la Poliție privind eventuale amenințări. 

Mai mult, victima figurează în 19 procese, având diferite statute — de contravenient, bănuit, învinuit sau inculpat — majoritatea pentru fapte de huliganism, dosare aflate în prezent pe rolul instanțelor de judecată. 

Poliția subliniază că, într-o societate democratică, este regretabil ca un deputat să opereze cu speculații în spațiul public fără a solicita informații oficiale de la instituțiile de drept, pentru a informa corect cetățenii. 

Autoritățile dau asigurări că își continuă activitatea în beneficiul populației și nu vor admite prejudicierea imaginii angajaților prin informații lipsite de fundament și cu tentă politică.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat