Un polițist, condamnat la trei ani de închisoare și amendat cu 325.000 de lei
Un ofițer superior de sector din Chișinău a fost condamnat la șase ani de închisoare, cu executarea efectivă de jumătate de termen (adică trei ani în penitenciar, iar restul trei ani de închisoare fiind suspendați pe o perioadă de probă de doi ani).

A mai fost pus să achite o amendă în mărime de 325.000 de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de opt ani, pentru corupere pasivă, relatează rupor.md.
„Conform probelor prezentate în instanță, inculpatul, activând în calitate de ofițer superior de sector și având în examinare un proces penal privind comiterea unei agresiuni fizice, a pretins, prin extorcare, de la agresor suma de 3.500 de euro, pentru a-l trage la răspundere contravențională și nu penală pentru infracțiunea comisă.
Astfel, în cadrul unei întâlniri ulterioare, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă, respectiv 2.500 de euro, sub controlul organului de urmărire penală. În urma primirii mijloacelor bănești, polițistul a întocmit un proces-verbal privind comiterea unei contravenții, sancționând făptașul cu o amendă de doar 500 de lei”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Anticorupție (PA).
Acuzatorii de stat spun că urmărirea penală a fost inițiată în ianuarie 2022 și a durat două luni, iar judecarea cauzei doi ani și zece luni. Inculpatul a pledat nevinovat pe parcursul procesului, însă instanța a apreciat probatoriul administrat și a stabilit vinovăția acestuia.
Pe lângă pedeapsa stabilită, instanța a admis acțiunea civilă privind încasarea sumei de 950 de euro, iar mijloacele bănești în sumă de 1.600 de euro ridicate în cadrul perchezițiilor și recunoscute în calitate de corp delict au fost trecute în venitul statului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


