Polițiștii de frontieră au prins un moldovean cu permis de conducere fals
În timpul interogatoriului, tânărul a declarat că a primit acest document drept cadou de ziua de naștere de la prieteni.

Potrivit Poliției de Frontieră, pe 7 septembrie, în jurul orei 08:45, un cetățean al Republicii Moldova în vârstă de 22 de ani a ajuns la punctul de control Albița-Iași pentru a trece controlul de frontieră, cu scopul de a intra în țară cu un autoturism înmatriculat în Franța, scrie unimedia.info.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentul de identitate și un permis de conducere valabil, cu însemnele autorităţilor din Franța. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care, în portdocumentul bărbatului, polițiștii de frontieră au descoperit un permis de conducere similar celor eliberate de autoritățile din Republica Moldova, pe numele său. În urma verificărilor specifice efectuate, s-a stabilit că permisul descoperit nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.
În cauză, polițiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.


