theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 Noiembrie 2024, 18:48
7 936
Copiază linkul
Link copiat

Prima condamnare în dosarele de finanțare ilegală a partidelor: Persoana vinovată riscă o amendă

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a acceptat luni, 11 noiembrie, primul acord de recunoaștere a vinovăției, semnat la 4 octombrie, de către un inculpat în dosarele de finanțare ilegală a partidelor.

Prima condamnare în dosarele de finanțare ilegală a partidelor: Persoana vinovată riscă o amendă.
Prima condamnare în dosarele de finanțare ilegală a partidelor: Persoana vinovată riscă o amendă.

Astfel, instanța de judecată a pronunțat prima condamnare pentru finanțarea ilegală a unui partid politic, în conformitate cu articolul 181/3 din Codul penal, potrivit unui comunicat de presă emis de Procuratura Anticorupție, relatează zdg.md.

Cauza penală a fost disjunsă dintr-un alt dosar la data de 16 octombrie 2024. 

Inculpatul a recunoscut că, în mod sistematic, a facilitat transportul și distribuirea unor sume de bani și cadouri, prin intermediari, către persoane ce prestau servicii pentru Partidul Politic „Șansă”. Printre aceste servicii se numărau promovarea imaginii partidului și a candidaților, participarea la întruniri și manifestații, toate acestea fiind realizate cu bunuri necontabilizate și nedeclarate, contrar prevederilor legale.

În martie 2024, inculpatul, acționând cu intenția de a finanța ilegal Partidul „Șansa” din surse interzise, a transmis unui bărbat un pachet în care se aflau 613.500 de lei, ce urmau a fi redistribuite, prin intermediari, către persoanele implicate în activitățile partidului, fără a respecta reglementările legale privind finanțarea politică.

În aceeași perioadă, inculpatul a fost reținut și arestat , iar în octombrie 2024 a fost deferit justiției. Judecarea cauzei a durat doar trei săptămâni, cauza aflându-se în examinarea unui judecător specializat.

Astfel, acceptând acordul de recunoaștere a vinovăției, instanța de judecată a recunoscut persoana vinovată de comiterea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, stabilindu-i o pedeapsă  sub formă de amendă în mărime de 45.000 de lei. În scopul garantării achitării amenzii a fost menținut sechestrul asupra automobilului inculpatului.

Totodată, mijloacele bănești în mărime de 613.500 de lei au fost confiscate și trecute în folosul statului.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa sub formă de amendă în mărime de la 42.500 la 67.500 de lei, sau cu închisoare de la trei la șase ani, însă datorită încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, limitele de pedeapsă prevăzute de lege se reduc cu o treime.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat