Parlamentul a susținut proiectul de lege privind autonomia procurorilor specializați
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, pe 8 octombrie, în prima lectură, proiectul de lege privind autonomia procurorilor din procuraturile specializate.

Se propune revizuirea competențelor Procuraturii Generale, astfel încât conducerea acesteia să nu poată da „indicații neîntemeiate” în dosare și să nu intervină, fără motive suficiente, în deciziile procesuale ale procurorilor, transmite rupor.md
Modificările vizează activitatea Procuraturii Anticorupție și a Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Proiectul prevede condiții mai clare în care procurorul general are dreptul să intervină în dosarele aflate în gestiunea acestora. Totodată, se menține controlul ierarhic asupra legalității deciziilor, iar intervenția trebuie să corespundă criteriilor stabilite de lege și să permită un control judiciar independent.
Autorul inițiativei, deputatul PAS Igor Chiriac, propune consolidarea independenței procurorilor în investigarea dosarelor. Pentru adoptarea legii, Parlamentul urmează să examineze proiectul în a doua lectură.
În raportul privind extinderea UE pentru anul 2025, Comisia Europeană a recomandat Moldovei să revizuiască competențele Procuraturii Generale, pentru a proteja procurorii specializați de indicații și intervenții în deciziile lor procesuale.


