Un tată care crește singur patru copii, ajutat în ajunul sărbătorilor de iarnă
Povestea lui Serghei Zuba, în vârstă de 61 de ani, din Strășeni, care crește singur patru copii în lipsuri și sărăcie, a emoționat inimile moldovenilor.

În urma reportajului, lumea s-a mobilizat pentru a ajuta copiii și tatăl bolnav, care nu reușește să adune bani nici pentru a asigura strictul necesar pentru micuți, transmite tv8.md.
Soții Anna și Victor au aflat despre familia Zuba după ce au privit reportajul, atunci au decis să se mobilizeze împreună cu mai mulți colegi din cadrul unei clinici stomatologice și a unui centru de pilates, pentru a strânge niște bani ca să ajute financiar familia, dar și să cumpere mai multe produse, alimente, haine și jucării, care le-ar fi de folos copiilor.
„Am ajuns la Strășeni, aici avem tot ce am adunat pentru copii, am luat și un tort și plus bănuții pe care i-am strâns. Pentru fetițele mici am luat câte o păpușă, pentru că tare și-au dorit de Crăciun să fie cu păpușele. Mulțumim tuturor celor, care au fost receptivi”, spune Anna în video.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.