Oleg Serebrian și-a prezentat scrisorile de acreditare președintelui Erdogan
Ambasadorul Republicii Moldova în Turcia, Oleg Serebrian, i-a înmânat scrisorile de acreditare președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Prezidențial din Ankara.

Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în Turcia, în timpul întrevederii, liderul turc l-a asigurat pe noul ambasador de disponibilitatea deplină a părții turce de a consolida și dezvolta relațiile bilaterale în interesul ambelor state și al popoarelor lor. De asemenea, președintele Turciei și-a exprimat sprijinul față de Moldova și a apreciat parteneriatul strategic dintre cele două state, relatează ipn.md.
Ambasadorul Oleg Serebrian a subliniat nivelul înalt al dialogului politic dintre Moldova și Turcia, menționând vizitele reciproce care reflectă parteneriatul strategic dintre cele două țări. Pe perioada mandatului său, el intenționează să aprofundeze dialogul politic, să extindă cooperarea comercial-economică, să atragă investiții turcești în Republica Moldova, precum și să promoveze schimburile culturale și legăturile interumane dintre cele două popoare.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


