Noul sistem antiplagiat a stârnit nemulțumirea studenților și a cadrelor didactice
Introducerea noului sistem antiplagiat a stârnit nemulțumiri în rândul studenților, dar și al unor cadre didactice.

Potrivit lor, platforma a fost implementată prea târziu, la finalul anului universitar, când lucrările de licență și master erau deja redactate. Studenții se plâng că schimbarea a generat confuzie, birocrație și dificultăți la finalizarea tezelor. De partea cealaltă, Ministerul Educației afirmă că despre introducerea sistemului s-a comunicat public, iar universitățile au fost informate în acest sens, transmite jurnal.md.
Asistentul universitar Dan Simion menționează că introducerea sistemului de combatere a plagiatului trebuia anunțată la începutul anului universitar, nu în perioada examenelor și a susținerii tezelor. Potrivit lui, decizia a pus presiune suplimentară pe studenți și pe cadrele didactice.
„Ministerul Educației a venit cu un nou regulament exact pe final de an universitar, ceea ce înseamnă că nu respectă regulile de joc și se referă în primul rând la „sistemul antiplagiat”. Problema majoră în acest an este faptul că ministrul a venit cu această dispoziție undeva la sfârșit de an, când studenții deja au elaborat tezele, erau în febra pentru examen", a declarat Dan Simion.
O altă problemă ține de efortul pe care trebuie să îl facă studenții și conducătorii științifici ca să demonstreze că teza de licență sau master nu conține elemente de plagiat. Mai exact, lucrările trebuie încărcate pe o platformă a Ministerului Educației, iar în baza concluziei sunt formulate patru rapoarte. În cele din urmă, volumul tezelor crește considerabil.
„E problema și în birocrație, se vorbește de debirocratizarea sistemului de învățământ. În momentul în care tu ai venit cu o nouă regulă și vii cu noi dispoziții, asta înseamnă în primul rând că partea birocratică crește și partea birocratică în acest moment a crescut enorm de mult", a afirmat asistentul universitar.
Studenții spun că inovația le creează dificultăți enorme.
Contactați pentru o reacție, reprezentanții Ministerului Educației au transmis că, până în prezent, universitățile utilizau instrumente diferite pentru verificarea originalității tezelor, ceea ce genera diferite abordări de evaluare:
„Introducerea „sistemului național antiplagiat” face parte din reforma prevăzută în Planul de Creștere Economică și în Agenda de reforme aprobată pe 7 mai 2025. Această măsură a fost comunicată public, iar instituțiile de învățământ superior au fost informate despre implementarea ei."
Potrivit Ministerului Educației, sistemul de combatere a plagiatului este un instrument de sprijin ce completează, dar nu înlocuiește evaluarea academică realizată de cadrele didactice.


