Judecătoarea atacată în sala de judecată este vizată de un control ANI
Judecătoarea Eugenia Culinca de la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI).

Instituția a inițiat o verificare privind respectarea regimului de declarare a averii și a intereselor personale, transmite tvrmoldova.md.
Decizia de a începe controlul a fost luată la 29 iunie 2026, după o sesizare înregistrată la ANI pe 19 iunie. În etapa preliminară, inspectorul a analizat declarațiile de venituri și avere ale judecătoarei pentru perioada 2021–2026, precum și datele din sistemele informaționale de stat.
Inspectorul de integritate menționează că, pentru o evaluare completă a concordanței dintre veniturile obținute și modificările patrimoniale, s-a considerat justificată inițierea controlului atât în privința judecătoarei, cât și a membrilor familiei acesteia.
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2025, Eugenia Culinca a indicat venituri salariale de 352.653 de lei obținute de la Judecătoria Chișinău și 4.200 de lei din activitatea desfășurată în cadrul Institutului Național al Justiției.
În același an, magistrata a declarat venituri de aproximativ 35.800 de euro din vânzarea unor mijloace de transport. Totodată, aceasta a declarat și 60.000 de lei obținuți din darea în locațiune a unui spațiu comercial.
Declarația de avere mai arată că familia deține mai multe terenuri, o casă de locuit cumpărată anul trecut evaluată la 150.000 de euro, o cotă de jumătate dintr-o altă casă de locuit și un spațiu comercial. Familia sa deține mai multe autovehicule și motociclete, printre care un BMW X5, un Renault Master, o Toyota RAV4 și două motociclete Honda Gold Wing.
Numele judecătoarei a devenit cunoscut opiniei publice în urma unui incident violent produs în timpul exercitării funcției. Cel mai recent caz a avut loc la 15 ianuarie 2026, în incinta Judecătoriei Chișinău, unde magistrata a fost agresată de o justițiabilă, Alina Iațco.


