Cazul decesului într-un salon de frumusețe: Nici medicul, nici proprietara salonului nu au comentat încă tragedia
La nouă zile de la decesul Liubei Babițchi într-un salon de înfrumusețare din Capitală, medicul anesteziolog de acolo Ecaterina Maniuc nu a ieșit cu declarații publice și nu a comentat în vreun fel circumstanțele tragediei.

Potrivit surselor zdg.md, anesteziologul Ecaterina Maniuc a fost reținută ieri. Înainte de aceasta, jurnaliștii de la Jurnal TV au contactat-o telefonic, transmite realitatea.md.
Femeia a refuzat să spună ce s-a întâmplat în ziua în care s-a produs nenorocirea și s-a arătat vădit deranjată de faptul că presa a obținut numărul său de telefon.
Soțul Liubei Babițchi, Roman Babițchi, susține că în acest caz s-ar întreprinde acțiuni de mușamalizare. Bărbatul afirmă că deține informații, potrivit cărora, soția sa a murit înainte să fie chemată ambulanța. Salonul în care s-a produs tragedia ar fi fost plin de sânge, însă până la venirea oamenilor legii probele ar fi fost șterse. Roman Babițchi a mai spus că atunci când a revenit la salon, după ce a fost la spitalul de urgență, medicul anesteziolog era în parcare și ar fi încercat să plece de la locul faptei.
Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a confirmat că proprietara salonului de înfrumusețare din Chișinău, Serebrova sau Irina Borodkina, a fugit din Republica Moldova la nici două ore după producerea tragediei. Potrivit lui, femeia a plecat din țară prin punctul vamal Palanca.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


