Mai mulți distribuitori de servicii media au fost sancționați
Trei distribuitori de servicii media au fost sancționați cu amenzi în mărime totală de 30.000 de lei și avertizări publice, pentru admiterea mai multor încălcări ale legislației audiovizuale.

Decizia a fost luată la ultima ședință a membrilor Consiliul Audiovizualului (CA), în cadrul căreia s-a luat act de rezultatele controlului dispus în februarie curent în privința activității distribuitorilor de servicii media, pe marginea respectării de către aceștia a ofertelor de servicii media audiovizuale retransmise, aprobate de CA, precum și protecției drepturilor de autor și a celor conexe, transmite noi.md.
Pe parcursul lunii octombrie curent, angajații CA s-au deplasat la studiourile de retransmisiune ale distribuitorilor de servicii media „STV IT COMPANY” SRL, „STUDIO AN-TV” SRL și „FANTOM ASTRA” SRL, pentru examinarea circumstanțelor de fapt la fața locului, urmată de o expertiză a actelor de constatare întocmite.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


