theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Decembrie 2025, 21:00
4 580
Copiază linkul
Link copiat

Poliția Națională, dotată cu un scanner 3D de ultimă generație

Poliția Națională a primit un scanner 3D de ultimă generație din partea Poloniei. Tehnica va contribui la modernizarea proceselor de documentare a locului faptei.

Poliția Națională, dotată cu un scanner 3D de ultimă generație.
Poliția Națională, dotată cu un scanner 3D de ultimă generație.

Noua tehnologie permite realizarea unei reprezentări virtuale complete a scenelor investigate, prin utilizarea unui laser de înaltă precizie. Astfel, polițiștii pot documenta rapid locurile faptelor și pot colecta probe exacte, utilizate în cadrul procedurilor judiciare, transmite moldpres.md.

Utilizarea echipamentului reduce riscul erorilor umane și asigură o gestionare mai eficientă a probelor. Această inițiativă este realizată prin intermediul programului de asistență externă Polish-Aid, fiind parte a proiectului internațional „Metode moderne de documentare a inspecției locurilor dezastrelor sau a atacurilor teroriste cu ajutorul scanerelor 3D cu laser”.

Proiectul este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone și implementat de Poliția Polonă, cu sediul la Varșovia. Acesta subliniază consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Polonia în domeniul securității și al criminalisticii, contribuind la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul combaterii criminalității organizate prin fortificarea capabilităților Poliției Naționale.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat