Contravenienții au achitat la buget aproape 28 de milioane de lei impozite pe salarii
În decurs de 9 luni, în urma măsurilor întreprinse, SFS a depistat încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă și a emis 157 de decizii.

Este vorba inclusiv de încălcări legate de corectitudinea calculării și achitării salariilor, impozitelor și rectificării acestora.
În consecință, la buget au fost calculate obligații suplimentare legate de achitarea salariilor: impozitul pe venit, contribuții de asigurări sociale, prime obligatorii de asigurare medicală, amenzi și penalități în sumă totală de 27,6 milioane de lei, dintre care au fost achitate 14,9 milioane de lei, transmite logos-pres.md.
SFS informează despre acest lucru, precizând că, atunci când măsurile de conformare voluntară la legislație nu conduc la rezultatele scontate, instituția aplică măsuri de conformare forțată, inclusiv prin efectuarea controalelor fiscale. În consecință, în 9 luni ale anului 2026, la buget au fost calculate obligații fiscale suplimentare legate de achitarea salariilor (cu excepția amenzilor și penalităților aplicate), cu 50,4% mai mari comparativ cu perioada similară din 2025.
De asemenea, în 9 luni ale anului 2026, numărul controalelor fiscale în cadrul cărora au fost depistate încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă (diminuarea fondului de salarizare și obligațiile fiscale aferente) a constituit 157 de cazuri, menținându-se la același nivel ca în perioada similară a anului trecut.


