Votum.md, atacat de boți: Un candidat s-a ales cu o creștere anormală de voturi
Duminică seară, site-ul Votum.md a fost atacat de boți care au încercat să adauge voturi în favoarea unuia dintre candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Duminică, 6 octombrie, între orele 21:00 și 22:00, de la o singură adresă IP au fost exprimate 1.372 de voturi în favoarea candidatului din partea PSRM, Alexandr Stoianoglo.
Votarea a avut loc de pe mai multe conturi, care erau legate de numere de telefon diferite, dar regiunea de vot a fost una și aceeași - Nisporeni.
La fiecare minut, candidatul primea câte 40 de voturi, ceea ce este o anomalie, ținând cont de performanța medie a procesului de vot.
În acest sens, administrația site-ului a decis oprirea procesului de vot, iar rezultatele sondajului să fie acceptate cele până la ora 21:00, 6 octombrie.
Totodată, compania Simpals se va adresa organelor de drept pentru a găsi vinovații și pentru a-i identifica pe cei care au ordonat provocarea.
„În această seară, site-ul Votum.md a fost piratat, iar voturile au fost falsificate. Prin urmare, am decis să oprim votarea la ora 21:00, 6 octombrie, înainte fraudării, și să acceptăm acest rezultat ca fiind definitiv. Mai mult, rezultatele sondajului practic nu s-au schimbat timp de 24 de ore. Garantăm obiectivitatea și transparența acestor rezultate. Ne vom clarifica de unde a venit atacul și care a fost mecanismul de înșelăciune”, a scris fondatorul Votum.md, Dmitrii Voloșin, pe rețelele de socializare.
![]()
![]()