Un bărbat care pescuia cu ustensile interzise, depistat pe Nistru
Un bărbat, în vârstă de 26 de ani, care pescuia în apele râului Nistru cu ustensile interzise a fost observat cu ajutorul sistemului fix de supraveghere, pe direcția localităților „Vasilcău – Velikaia Coșnița”.

„Imediat a fost direcționată echipa de intervenție în zonă, care a surprins persoana în flagrant, în timp ce utiliza ustensile de pescuit interzise. Asupra acestuia au fost depistați mai mulți pești, de diferite specii și dimensiuni, inclusiv unele specii protejate, incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova”, au comunicat oamenii legii, transmite stiri.md.
Astfel, persoanei i-a fost întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, fiindu-i aplicată o sancțiune în mărime de șase unități convenționale (300 de lei). Materialele acumulate vor fi remise, conform competenței, Inspectoratului pentru Protecția Mediului – sediul Soroca.
În acest context, Poliția de Frontieră atrage atenția că braconajul piscicol afectează grav echilibrul ecosistemelor acvatice și reprezintă o încălcare gravă a legislației naționale.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.