3,49 miliarde de lei, alocate pentru amalgamarea voluntară a localităților
Localitățile care s-au amalgamat voluntar vor avea acces la fonduri destinate dezvoltării infrastructurii și îmbunătățirii serviciilor.

Guvernul a aprobat modificări la Metodologia de amalgamare voluntară, care stabilesc regulile pentru pregătirea, selectarea, finanțarea și implementarea proiectelor investiționale în primăriile amalgamate, relatează logos-pres.md.
Pentru perioada 2027–2028 este planificată investirea a circa 3,49 miliarde de lei, de care vor putea beneficia 161 de grupuri de primării amalgamate voluntar.
Finanțarea urmează să fie efectuată în două tranșe egale: 50% – în 2027 și 50% – în 2028. Mijloacele vor fi utilizate pentru modernizarea drumurilor și podurilor locale, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, iluminatul stradal, sporirea eficienței energetice a clădirilor publice, reparația școlilor, grădinițelor, instituțiilor medicale, culturale și sportive, gestionarea deșeurilor și dezvoltarea spațiilor publice.
De asemenea, va fi finanțată achiziționarea transportului public, a mijloacelor de transport specializate și a echipamentelor necesare pentru activitatea serviciilor locale. Proiectele vor fi propuse de autoritățile locale, pornind de la prioritățile stabilite de comun acord de primăriile participante la amalgamare.
Noile administrații vor putea utiliza și proiectele identificate anterior, pentru care există deja studii de fezabilitate sau documentație tehnică. Finanțarea va include elaborarea acestor documente, precum și cofinanțarea investițiilor realizate în cadrul altor programe, fără dublarea cheltuielilor.
Selectarea și aprobarea proiectelor se vor desfășura în patru etape. Administrațiile locale vor primi informații despre condițiile de finanțare, investițiile eligibile și documentele necesare pentru depunerea proiectelor. Ulterior, autoritățile locale vor prezenta proiectele, însoțite de documente și devize de cheltuieli.
Agențiile de Dezvoltare Regională vor verifica corespunderea proiectelor cu criteriile, documentația și oportunitatea acestora. Apoi, propunerile vor fi examinate de comisia responsabilă de selectarea investițiilor, formată din reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agențiilor de Dezvoltare Regională și Cancelariei de Stat.
Proiectele selectate vor fi aprobate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și incluse în planul de finanțare, cu indicarea beneficiarilor și a sumelor aprobate. În conformitate cu noul mecanism, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va asigura finanțarea proiectelor prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională.
Aceste agenții vor juca, de asemenea, un rol important în implementarea investițiilor, în funcție de experiența și capacitățile administrațiilor. Astfel, autoritățile publice locale cu experiență în gestionarea investițiilor vor putea organiza direct achizițiile și executarea lucrărilor, cu verificarea și monitorizarea din partea Agențiilor de Dezvoltare Regională.
În cazul administrațiilor care nu dispun de experiența necesară, agențiile vor putea prelua organizarea licitațiilor, încheierea contractelor, efectuarea plăților și gestionarea implementării proiectelor.
Noul mecanism stabilește, de asemenea, reguli pentru verificarea cheltuielilor și monitorizarea lucrărilor. După finalizarea proiectelor, autoritățile locale vor fi obligate să asigure păstrarea investițiilor timp de cel puțin cinci ani.


