Pe Nistru se menține o situație îngrijorătoare: Nivelul apei continuă să scadă
Nivelul apei în lacul Novodnestrovsk din Ucraina a scăzut cu aproximativ 12 cm față de ziua precedentă. Datele au fost prezentate de ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.

Potrivit autorităților, la 29 iulie, în lacul de acumulare Novodnestrovsk aportul de apă a constituit doar 43 m³/s, în timp ce deversările în Nistru au fost menținute la 100 m³/s, ceea ce înseamnă că se evacuează mai multă apă decât intră în acumulare, scrie stiri.md.
În lacul de acumulare Dubăsari, la 29 iulie, aportul de apă a fost de 70 m³/s, iar deversările s-au menținut la aproximativ 85 m³/s, ceea ce indică, de asemenea, un dezechilibru între volumul de apă care intră și cel evacuat.
În acest context, Instituția Publică „Apele Moldovei”, împreună cu S.A. „Apă-Canal Chișinău”, a efectuat o vizită tehnică la stația de captare a apei din municipiul Chișinău, unde au fost analizate scenariile de risc și măsurile necesare pentru asigurarea alimentării cu apă în cazul unei scăderi suplimentare a nivelului Nistrului.
Totodată, Agenția de Mediu a inventariat utilizatorii autorizați ai apei din Nistru. În prezent, 40 de operatori folosesc apa pentru irigare, iar 12 operatori pentru alimentarea cu apă potabilă și în scopuri tehnico-industriale. Dacă situația hidrologică se va agrava, aceștia vor fi informați cu privire la eventualele restricții sau măsuri necesare.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului verifică respectarea condițiilor de captare a apei, iar Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu monitorizează calitatea apei prin prelevarea de probe din zona Soroca și Vadul lui Vodă.
Autoritățile dau asigurări că urmăresc în permanență evoluția debitului Nistrului și sunt pregătite să intervină în cazul în care condițiile hidrologice se vor deteriora.


