Moldova va putea accesa fonduri UE pentru protecția spațiului cibernetic
Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Acordul de modificare a tratatului cu Uniunea Europeană privind participarea țării la Programul Europa Digitală 2021–2027, deschizând astfel accesul la fonduri europene destinate protejării spațiului cibernetic.

Astfel, Moldova va putea participa la programe legate de securitatea cibernetică. Potrivit notei explicative, acest lucru este deosebit de important, având în vedere că, între 2021 și 2023, numărul incidentelor cibernetice în țară a crescut cu 30%, transmite infotag.md.
De asemenea, participarea în programul Europa Digitală va contribui la accelerarea transformării digitale a economiei, industriei și societății.
Programul Europa Digitală are un buget total de 7,6 miliarde de euro și prevede finanțarea proiectelor axate pe calcul de înaltă performanță, inteligență artificială, dezvoltarea competențelor digitale avansate, precum și securitate cibernetică. Moldova a ratificat Acordul de participare la acest Program în anul 2024.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


