Moldova și România vor găzdui Conferința Ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior
Republica Moldova și România vor găzdui anul viitor, în perioada 26-27 mai, Conferința ministerială a Spațiului European al Învățământului Superior și Forumul Politic Global.

La evenimentele care vor avea loc la Iași și Chișinău vor participa miniștrii responsabili de învățământul superior din statele participante la Procesul de la Bologna, precum și experți din circa 80 de țări, transmite ipn.md.
Ministerul Educației și Cercetării informează că pregătirile pentru reuniunile din 2027 au fost discutate în cadrul conferinței internaționale „Viitorul învățământului superior: schimb de cunoștințe și sprijin pentru implementare în vederea unui Proces de la Bologna mai puternic”. Evenimentul a avut loc în perioada 16-17 septembrie, la București.
Ministrul Dan Perciun a menționat că organizarea conferinței ministeriale reprezintă atât o recunoaștere a progreselor realizate de Republica Moldova, cât și o oportunitate de a accelera modernizarea sistemului universitar. „Conferința pe care o vom organiza anul viitor împreună cu România trebuie să aducă rezultate concrete pentru studenți și universități: recunoașterea mai simplă a diplomelor, mai multe oportunități de mobilitate, programe comune și aplicarea consecventă a standardelor de calitate în întregul Spațiu European al Învățământului Superior”, a declarat ministrul.
Din 2024, Republica Moldova și România găzduiesc împreună Secretariatul Spațiului European al Învățământului Superior. Secretariatul sprijină activitatea Grupului de Monitorizare a Procesului de la Bologna și a structurilor sale de lucru, precum și coordonează pregătirile pentru Conferința miniștrilor și Forumul politic global, care vor avea loc anul viitor.


