Moldova și Israelul vor simplifica procedura de executare a hotărârilor judecătorești între țări
Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, și viceprim-ministrul, ministrul Justiției al Statului Israel, Yariv Levin, au semnat un Acord de cooperare juridică în domeniul civil și comercial.

Ceremonia a avut loc la Ierusalim, în cadrul unei întâlniri oficiale bilaterale, transmite rupor.md.
Documentul semnat stabilește o bază juridică pentru o cooperare mai strânsă și eficientă între sistemele judiciare ale celor două state. Acesta prevede mecanisme clare pentru transmiterea cererilor de asistență juridică, schimbul de documente, obținerea probelor și executarea hotărârilor judecătorești în cauze civile și comerciale.
De acum înainte, instanțele din Moldova și Israel vor putea colabora oficial și operativ în cadrul unor procese precum transmiterea actelor judiciare și extrajudiciare, executarea hotărârilor instanțelor din celălalt stat și oferirea de asistență juridică reciprocă în cauze care vizează cetățeni și companii.
Potrivit părților, acest acord nu doar că va simplifica protecția juridică a cetățenilor celor două țări, ci va oferi și sprijin suplimentar pentru antreprenori, investitori și structuri de afaceri transfrontaliere. În consecință, vor fi create condiții mai favorabile pentru creșterea investițiilor reciproce și pentru consolidarea încrederii în instituțiile juridice ale ambelor țări.
Acordul reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor moldo-israeliene și va contribui la extinderea parteneriatului nu doar în domeniul juridic, ci și în cel economic și diplomatic.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


