Moldovenii care au cumpărat pachete turistice cu zboruri către Turcia și Grecia vor trebui să plătească o taxă
Moldovenii care și-au planificat vacanța de vară și urmează să călătorească cu avionul vor achita taxe suplimentare, generate de majorarea costurilor la combustibilul aviatic (kerosen).

Sumele variază între 25 și 30 de euro de persoană pentru zborurile tur-retur către destinații precum Turcia, Egipt, Muntenegru, Tunisia, Bulgaria sau Grecia, iar în unele cazuri pot ajunge până la aproximativ 100 de euro pentru curse charter de lungă durată, cum ar fi Vietnam, informează realitatea.md.
Potrivit Asociației Naționale a Agenților Economici de Turism din Moldova (ANAT), modificările vizează în special pachetele cu plecare apropiată, inclusiv unele curse programate pentru luna iunie. Pentru restul sezonului estival, majoritatea pachetelor turistice nu au fost, deocamdată, ajustate.
Asociația precizează că scumpirile sunt determinate de creșterea prețului la combustibil, pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, care au influențat piața internațională a energiei începând cu luna martie. În unele cazuri, companiile aeriene au aplicat clauze contractuale ce permit ajustarea tarifelor atunci când costurile de operare cresc.
ANAT subliniază că aceste ajustări reprezintă exclusiv diferența de cost generată de combustibil și nu includ adaosuri comerciale. Totodată, mecanismul poate funcționa și invers, în cazul scăderii prețurilor.
Potrivit legislației, turiștii trebuie informați cu cel puțin 20 de zile înainte de plecare despre modificările de preț și au dreptul fie să accepte noile condiții, fie să renunțe la pachet fără comision de rezoluțiune, în anumite condiții prevăzute de contract.
Asociația mai precizează că astfel de ajustări pot apărea dacă sunt prevăzute în contract și sunt legate de factori obiectivi precum cursul valutar, tarifele furnizorilor sau costurile de transport, inclusiv combustibilul.