Ministra Muncii, despre compensații: Anul trecut, de plafonul maxim nu au beneficiat atât de multe familii
Reducerea plafonului maxim la compensații nu ar urma să afecteze multe gospodării, spune ministra Muncii, Natalia Plugaru, explicând faptul că „anul trecut, de plafonul maxim oricum nu au beneficiat atât de multe familii”.

Ministra Muncii și Protecției Sociale menționează că plafonul maxim la compensații „nu este redus cu mult” și că impactul acestei modificări nu ar urma să afecteze multe gospodării, transmite agora.md.
„De plafonul maxim, anul trecut, oricum nu au beneficiat atât de multe familii”, spune Plugaru.
„Noi, în baza analizelor anului trecut, vrem să ajutăm persoanele care au cea mai mare nevoie de această compensație în perioada rece a anului”, a mai spus ea.
„Aceste compensații vor fi alocate în mod individual, pentru fiecare gospodărie. Nu există o cifră medie. Fiecărei gospodării, în funcție de venit, de statut, de gradul de dizabilitate, i se va calcula o prestație, o compensație unică”, a adăugat ea. Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


