Ministerul Apărării nu confirmă încălcarea spațiului aerian al Moldovei
Autoritățile de la Chișinău nu confirmă informațiile potrivit cărora unele drone rusești ar fi traversat teritoriul Republicii Moldova în contextul atacului de noaptea trecută, 5 octombrie, asupra Ucrainei.

Maria Aramă, de la serviciul de presă al Ministerului Apărării, a declarat pentru Teleradio-Moldova că nu au fost interceptate drone în spațiul aerian al țării, transmite ipn.md.
Potrivit presei din Ucraina, armata rusă a atacat noaptea trecută peste 700 de ținte. Sute de drone Shahed și zeci de rachete au vizat în special regiunile de vest ale Ucrainei. O persoană a fost ucisă și nouă au fost rănite în Zaporijie. O parte a orașului a rămas în întuneric din cauza deteriorării sistemelor de energie electrică.
Unele canale de Telegram, citând o hartă a atacurilor aeriene publicată de autoritățile ucrainene, au transmis că traiectoriile unor aparate ar fi vizat teritoriul Republicii Moldova.
![]()
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


