Ministrul Culturii speră să finalizeze reabilitarea Arcului de Triumf până la sfârșitul anului
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, afirmă că va depune toate eforturile pentru ca lucrările de reabilitare a Arcului de Triumf din centrul Chișinăului să fie finalizate până la sfârșitul anului 2026.

„Vreau să încercăm imposibilul”, a spus ministrul Culturii, comentând termenele de realizare a proiectului, transmite tvrmoldova.md.
Potrivit lui, principalul obstacol în calea demarării lucrărilor îl reprezintă procedurile administrative și documentația necesară. Oficialul susține însă că instituțiile implicate încearcă să accelereze procesul.
„Eu sunt relativ ambițios și sper că până la sfârșitul anului vom avea reabilitarea monumentului. Unica problemă este documentația. Sper să se țină de cuvânt și primarul. Noi acum ne mișcăm, am primit târziu acest răspuns al primarului. Dacă reușim cu toată documentația, dar mai avem proiectarea și perioada rece a anului, suntem la limită. Facem tot ce este posibil. Lucrările nu sunt foarte complicate, soluții sunt”, a precizat ministrul.
Situația este complicată și de statutul juridic al monumentului. Deși este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Republicii Moldova, Arcul de Triumf nu figurează individual în Registrul monumentelor istorice, ci face parte dintr-un complex istoric care include Scuarul Catedralei, Porțile Sfinte și Piața Marii Adunări Naționale. Complexul nu se află nici în gestiunea Ministerului Culturii și nici a Primăriei Chișinău.
Anterior, Cristian Jardan a anunțat că un antreprenor din Chișinău specializat în prelucrarea pietrei și-a exprimat disponibilitatea de a contribui la restaurarea monumentului.
Arcul de Triumf a fost proiectat de arhitectul din Odesa Luka Zaușkevici în 1841, care a luat drept prototip construcții similare din Roma (Italia). Monumentul are o înălțime de 13 metri și este ornamentat în stil corintic.
De mai mulţi ani, Arcul de Triumf este lăsat de izbelişte, iar astăzi a ajuns să degradeze văzând cu ochii: fundaţia coloanelor se măcinată, iar pietrele din calcar se desprind tot mai ușor. Pe unul dintre pereţii monumentului, pe o tablă din metal, stă scris că ultima restaurare s-a făcut în 1973, adică acum jumătate de secol.