Ministerul Educației, despre cazul de violență într-o grădiniță: Situația va fi examinată
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) s-a autosesizat în legătură cu presupusul caz de violență în care ar fi fost implicată o educatoare dintr-o grădiniță din municipiul Chișinău.

Ministerul anunță că situația va fi examinată în cadrul Consiliului de etică de pe lângă Ministerul Educației și Cercetării, în conformitate cu prevederile cadrului normativ, notează noi.md.
Ministerul condamnă ferm orice formă de violență în mediul educațional și subliniază că siguranța, protecția și bunăstarea copiilor sunt prioritare.
Personalul didactic este obligat să manifeste grijă, respect și toleranță față de copii, să respecte normele de comportament și să fie un exemplu de atitudine demnă.
Fiecare copil are dreptul să învețe și să se dezvolte într-un mediu prietenos și sigur, care oferă sprijinul necesar pentru o dezvoltare armonioasă și garantează respectarea deplină a drepturilor și demnității sale.
În acest caz, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a municipiului Chișinău a dispus inițierea unei verificări interne pentru a stabili toate circumstanțele, iar situația este monitorizată în colaborare cu administrația instituției respective și cu organele competente.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.