theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Noiembrie 2024, 14:19
11 072
Copiază linkul
Link copiat

Maia Sandu a ajuns la Baku pentru a participa la Conferința ONU privind schimbările climatice

Președinta Republicii Moldova participă la cea de-a 29-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP29), care are loc la Baku, Azerbaidjan.

Maia Sandu a ajuns la Baku pentru a participa la Conferința ONU privind schimbările climatice.
Maia Sandu a ajuns la Baku pentru a participa la Conferința ONU privind schimbările climatice.

Șefa statului va susține un discurs în cadrul segmentului de nivel înalt al COP29 și va avea întrevederi bilaterale cu alți șefi de stat și oficiali de rang înalt, potrivit rupor.md.

Evenimentul este găzduit de președintele Ilham Aliyev și de Secretarul General al Națiunilor Unite, Antonio Guterres.

COP, sau Conferința Părților, este principalul forum internațional dedicat combaterii schimbărilor climatice și reunește anual șefi de stat și de guvern, mediul de afaceri și organizații ale societății civile pentru a coordona eforturile globale și a propune soluții concrete la una dintre cele mai presante probleme ale vremurilor noastre.

În cadrul COP29, un accent deosebit va fi pus pe finanțare, deoarece tranziția globală către un viitor cu emisii reduse de carbon necesită investiții de ordinul trilioanelor de dolari la nivel global. Aceste fonduri sunt esențiale pentru a ajuta statele să reducă emisiile de gaze cu efect de seră și să protejeze oamenii afectați de efectele tot mai severe ale schimbărilor climatice.

Participarea Republicii Moldova la această conferință reflectă angajamentul țării pentru protecția mediului și adaptarea la schimbările climatice, consolidând, totodată, colaborarea cu partenerii internaționali în această direcție.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat