O organizație solicită Maiei Sandu eliminarea a două monumente din Chișinău
Centrul Simon Wiesenthal a solicitat Maiei Sandu să elimine două monumente care onorează „antisemiți fanatici români și complici ai naziștilor” și „comemorează evenimentele care au dus la crimele în masă”.

Este vorba despre bustul poetului român Octavian Goga, situat pe Aleea Clasicilor, care a fost unul dintre fondatorii Partidului Național Creștin, ce avea pe stemă svastică, și despre premierul al cărui guvern a privat de cetățenie o treime dintre evreii români, relatează noi.md.
Al doilea monument, pe care directorul Centrului pentru Afaceri Est-Europene, Efraim Zuroff, îl numește „extrem de insultător și ofensator”, se află în Parcul „Valea Morilor” și face parte dintr-un memorial mai mare dedicat „eliberării” Basarabiei și Bucovinei de Nord de către armata română, proces în cadrul căruia au fost uciși 150.000 din cei 205.000 de evrei din Moldova.
Centrul Simon Wiesenthal este o organizație non-guvernamentală care se concentrează pe protecția drepturilor omului, combaterea terorismului, antisemitismului și studierea Holocaustului. Centrul a fost fondat la Los Angeles în 1977.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.