Mai bine cu tizic, decât să plătim lumina: Locuitorii din Zona de Securitate, împotriva conectării la rețelele din Moldova
Discuții aprinse au avut loc în una dintre localitățile din Zona de Securitate, în cadrul vizitei președintei Maia Sandu. Mulți locuitori s-au pronunțat împotriva conectării satelor lor la rețelele energetice din Republica Moldova.

Mai mulți localnici s-au opus ideii de a plăti pentru electricitate, așa cum o fac majoritatea moldovenilor. Șefa statului a insistat că asigurarea cu electricitate și gaze naturale este importantă mai ales pentru copii, care vor putea merge la școală, scrie agora.md.
În cadrul întâlnirii cu locuitorii de pe malul stâng al Nistrului, Maia Sandu a propus extinderea rețelei electrice până în sat, lăsând fiecărui locuitor libertatea de a decide dacă dorește să beneficieze de acest serviciu.
Cu toate acestea, mulți localnici au declarat că preferă să folosească tizic pentru încălzire, decât să plătească electricitatea la tarifele stabilite pentru întreaga țară.
Președinta a clarificat că statul acoperă cheltuielile cu electricitatea pentru școli, însă această asigurare nu a schimbat poziția locuitorilor.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.