Grupare, destructurată în sudul Moldovei: Cinci persoane, reținute pentru trafic de droguri
Angajații Direcției de Investigații „Sud” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), împreună cu procurorii PCCOCS, au destructurat o grupare infracțională ce se ocupa cu traficul de droguri în raioanele Cahul și Cantemir.

Potrivit datelor anchetei, în componența grupării au intrat patru bărbați și o femeie. Toți au fost reținuți după documentarea faptelor de achiziționare, păstrare și vânzare a substanțelor narcotice, cu care suspecții se ocupau din februarie 2026.
Vârsta celor reținuți este între 24 și 51 de ani. Potrivit anchetei, femeia de 39 de ani era liderul grupului infracțional.
Forțele de ordine au comunicat că anterior aceasta a mai fost implicată într-un dosar penal pentru circulație ilegală de droguri. De asemenea, cel mai în vârstă membru al grupului a fost anterior cercetat penal pentru huliganism, viol și tâlhărie.
La solicitarea anchetei, toți cei cinci suspecți au fost arestați pentru 30 de zile. Investigațiile continuă, iar după finalizarea lor materialele dosarului vor fi înaintate instanței.
Conform legii, suspecții beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei decizii judecătorești finale.