theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
5 Mai 2026, 12:42
2 966
Copiază linkul
Link copiat

Cojuhari: Am analizat amenințări cu moartea și intimidări la adresa magistraților

Ministerul Justiției a analizat mai multe cazuri de amenințare, hărțuire și presiuni exercitate asupra judecătorilor și procurorilor, fapt ce a generat necesitatea instituirii unor sancțiuni mai dure pentru astfel de ilegalități.

Cojuhari: Am analizat amenințări cu moartea și intimidări la adresa magistraților.
Cojuhari: Am analizat amenințări cu moartea și intimidări la adresa magistraților.

Declarația a fost făcută de ministrul justiției, Vladislav Cojuhari, care a subliniat că noile măsuri urmăresc protejarea actorilor sistemului de justiție și descurajarea oricăror tentative de intimidare, informează ipn.md.

Ministrul a explicat că, în cadrul grupului de lucru creat pentru elaborarea modificărilor legislative, au fost analizate mai multe situații grave de presiune asupra magistraților și procurorilor.

„În cadrul grupului de lucru pe care l-am instituit pentru a opera modificările legale, am analizat situații de amenințare cu moartea, am avut insultări, hărțuire, alerte cu bombă. Foarte josnic, dar am avut și situații de amenințare la adresa copiilor magistratului. Evident, aceste fapte trebuie stopate”, a declarat Vladislav Cojuhari în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Potrivit ministrului, legislația prevede sancțiuni de până la trei ani de închisoare pentru asemenea fapte, iar mesajul autorităților este unul clar împotriva oricărei forme de intimidare a celor implicați în actul de justiție.

„În lege sunt prevăzute sancțiuni de până la 3 ani de închisoare. Mesajul nostru este că niciun actor al actului de justiție nu trebuie să accepte intimidarea, amenințarea sau presiunile. Și nu e vorba doar de judecători și procurori, ci și de grefieri și orice alt om care-și face munca onest”, a mai spus ministrul Justiției.

Recent, Parlamentul a aprobat un proiect de lege care înăsprește semnificativ sancțiunile pentru amenințarea, agresarea sau intimidarea judecătorilor și procurorilor. Noile prevederi stabilesc pedepse ce variază de la amenzi de până la 75 de mii de lei până la închisoare de până la trei ani.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat