Costiuc: La Nisporeni s-a încercat ascunderea tăierilor ilegale de copaci, prin „plantarea” buturugilor
Deputatul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, a declarat că la Nisporeni s-a încercat ascunderea tăierilor ilegale de copaci, prin „plantarea” buturugilor.

Încălcarea a fost descoperită într-o pădure din apropierea satului Vărzărești, după ce deputatul a sesizat inspectorii pentru protecția mediului și Poliția.
În timpul unei verificări preliminare, inspectorii au scos buturugile — unele dintre ele aveau marcaje oficiale, de parcă arborii ar fi fost tăiați chiar în acel loc, transmite tv8.md.
Potrivit inspectorilor, lemnul fusese de fapt transportat dintr-o pădure vecină și adus ulterior aici pentru a crea impresia unei tăieri legale pe terenul proprietarului. Estimativ, au fost mutate aproximativ cinci metri cubi de lemn.
Un inspector de mediu, ajuns la fața locului, a declarat că proprietarul și pădurarul au fost sancționați pentru eliberarea și transportarea masei lemnoase fără documente clare de proveniență. De asemenea, un alt bărbat a fost amendat pentru tăiere ilegală de arbori.
„E proprietate privată, nu putea să se fure. Noi am făcut un act să vedem care este masa lemnoasă. Persoana dată spune că a luat lemne de aici, pe care urma să i le ducă surorii, nu i-a ajuns și a luat de la pădurar încă doi metri, fapt pentru care a fost sancționat atât pădurarul, pentru că a eliberat masă lemnoasă până la efectuarea recepției finale, dar și cetățeanul dat a fost sancționat pentru că transporta masă lemnoasă fără a indica proveniența. A mai fost sancționat un tânăr pentru tăiere ilicită. (...) Eu prima dată văd așa poveste”, a declarat inspectorul de mediu venit la fața locului.
Inspectoratul pentru Protecția Mediului a anunțat într-un comunicat că va efectua o verificare amplă privind legalitatea lucrărilor forestiere din zonă. În paralel, va fi inițiată o anchetă internă pentru a analiza acțiunile inspectorilor din teren și respectarea procedurilor.
Autoritățile îndeamnă oamenii să raporteze orice tăiere ilegală sau altă infracțiune de mediu, precizând că implicarea cetățenilor este importantă pentru protejarea pădurilor și a comunităților.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.