Costiuc, despre reforma pensiilor: Riscăm să ne trezim fără polițiști și pompieri
Partidul Democrația Acasă cere autorităților să renunțe la majorarea vârstei de pensionare pentru angajații structurilor de forță de la 45 la 50 de ani, prevăzută în proiectul de lege.

Declarația a fost făcută de liderul formațiunii, Vasile Costiuc. Potrivit acestuia, adoptarea acestui proiect de lege va paraliza complet sistemul de aplicare a legii, deoarece mulți angajați sunt pregătiți să părăsească serviciul, scrie infotag.md.
„Și, prin urmare, va paraliza și activitatea statului în ansamblu. Riscăm să ne trezim fără polițiști, pompieri, grăniceri...”, a declarat Costiuc, adăugând că un astfel de „experiment” al autorităților „răpește ultima speranță pentru democrație”.
De asemenea, politicianul consideră că acest lucru va transmite un semnal negativ pentru diasporă în privința potențialei sale întoarceri în țară.
„Facem apel către autorități să renunțe la aceste decizii rușinoase și să se concentreze pe proiectele investiționale, așa cum au promis când au aprobat Guvernul Munteanu... Mai întâi asigurați dezvoltarea economică și creșterea salariilor bugetarilor, apoi discutați alte probleme”, a spus el.
Dacă autoritățile nu vor retrage proiectul de lege, „Democrația Acasă” intenționează să organizeze „în cel mai scurt timp” „proteste de masă”.


