Compensațiile pentru încălzire vor putea fi ridicate de pe 11 martie
Compensațiile monetare pentru încălzire, acordate pentru luna februarie, vor putea fi ridicate începând cu ziua de marți, 11 martie curent. Potrivit lui Petru Socolan, șeful Direcției informare și comunicare al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) transferurile se vor face prin sistemul de plăți de stat Mpay.

„Banii vor fi transferați pe cardul social al beneficiarilor, în contul în care primesc pensia, alocația, indemnizația sau o altă prestație socială. Persoanele care nu dețin un card social, pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară”, a afirmat Petru Socolan, transmite rupor.md.
Cele peste 710.000 de familii care au beneficiat de compensații la căldură și electricitate, după ce s-au înregistrat în programul „Ajutor la contor”, pentru luna februarie și martie vor primi suportul la căldură în formă monetară, iar pentru energia electrică – în factură.
Începând cu luna februarie și până în luna decembrie 2025, toți consumatorii casnici vor beneficia de compensații la energia electrică, incluse direct în facturi. Acestea urmează a fi primite începând cu luna martie pentru consumul din februarie.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


