theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Martie 2026, 08:02
30 130
Copiază linkul
Link copiat

Igor Cuciuc: Drogul care i l-au pus în pahar fiicei mele i-a luat viața în doar 15 minute

Igor Cuciuc, artistul renumit din Republica Moldova, a reacționat public la declarațiile Adrianei Ochișanu, care a atacat-o pe soția sa în contextul tragediei care a dus la moartea fiicei sale, Andreea Cuciuc.

Igor Cuciuc: Drogul care i l-au pus în pahar fiicei mele i-a luat viața în doar 15 minute.
Igor Cuciuc: Drogul care i l-au pus în pahar fiicei mele i-a luat viața în doar 15 minute.

Într-un mesaj emoționant postat pe rețelele sociale, Cuciuc a afirmat că toți cei care o cunoșteau pe fiica sa știu adevărul despre cum a avut loc incidentul fatal, transmite noi.md.

„Într-o bună zi vom ieși cu toții să facem dreptate. Adevărul nu poate fi ascuns la nesfârșit”, a scris Igor Cuciuc, subliniind că „drogul care ți l-au pus în pahar ți-a luat viața în doar 15 minute”, făcând aluzie la circumstanțele care au dus la moartea Andreei pe 15 noiembrie 2024. 

Artistul a rememorat și un moment din visul Andreei, în care fiica sa i-ar fi spus că „cel care ți-a luat zilele este încă la libertate” și că ea avea „atâtea planuri” de viitor. 

„Ne-ai cerut iertare că te-ai dus la bal și că ne-ai făcut atâta durere, dar tu n-ai nicio vină. Floarea tatei, tu trebuia să trăiești”, a adăugat Cuciuc, în cadrul mesajului său. 

Moartea Andreei, care avea doar 18 ani, a șocat nu doar familia, ci și întreaga comunitate de artiști. Potrivit informațiilor, tânăra a fost la Balul Bobocilor, un eveniment organizat într-un local din Capitală, când și-a pierdut viața din cauza unei substanțe otrăvitoare. 

„Am pierdut tot ce aveam mai scump. Mândria noastră frumoasă, inteligență gingașă, cum să trăim fără tine!?”, a scris artistul imediat după tragedie. 

Colegii de breaslă ai lui Igor Cuciuc, dar și ai fiicei sale, au fost profund afectați de pierderea tinerei, umplând rețelele de mesaje de condoleanțe. 

„Să cânți cu glasul tău tămăduitor până la inimile și rănile părinților”, au scris apropiații acesteia. Igor Cuciuc a insistat că dreptatea va ieși la lumină și că adevărul despre cum s-a întâmplat tragedia nu va putea fi ascuns la nesfârșit, sugerând că o anchetă amănunțită va aduce claritate în acest caz.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat