Șeful ANRE: Tot ce s-a achitat în plus, în cazul în care se scade tariful, metodologia va compensa
Noul tarif pentru gazele naturale va fi aprobat cel mai probabil săptămâna viitoare, a declarat șeful ANRE, Alexei Taran. El a respins acuzațiile, potrivit cărora procesul de ajustare a tarifului ar fi fost tergiversat.

„Costurile de bază sunt un fel de audit. Nu este doar un proces că ai lăsat cererea la ușă și ANRE a anlizat timp de două luni o cifră. Este un proces continuu, în care au fost ședințe permanente cu reprezentanții Energocom, în care au venit și au argumentat pozițiile, în care agenția a avut obiecții. A fost un flux continuu de documente. Aprobarea de costuri de bază pentru Energocom a fost cea mai rapidă de costuri de bază din ultima perioadă, din toate sectoarele. De regulă, acest proces durează 5-6 luni”, a declarat Alexei Taran în cadrul emisiunii Cabinetul din Umbră de la jurnal.md.
Noile tarife nu vor fi aplicate retroactiv, începând cu 1 ianuarie, a precizat șeful ANRE.
„Tot ce s-a achitat în plus, în cazul în care se scade tariful, metodologia are mecanismul de compensare. Vreau să asigur consumatorii - nu o să rămâneți păgubiți. Dacă tariful a fost mai mare în ianuarie, înseamnă că va fi mai mic în lunile următoare”, a spus Alexei Taran.
Între timp, SA „Energocom” a depus joi cererea de ajustare a tarifului la gazele naturale, a declarat pentru Jurnal TV Alexandr Slusari, membru al Consiliului de administrare al „Energocom”.
„Cred că o să intre la noi în cancelarie vineri, dar la acea oră agenția era închisă. (...) În cazul în care mâine dimineața deschidem agenția și avem cererea, o să facem în termeni cât mai rapizi. Depinde ce este în cerere. Câteva zile. Săptămâna viitoare am în plan să mergem în ședință”, a menționat directorul ANRE.
Pe 27 ianuarie, ANRE a aprobat costurile de bază ale Energocom pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale în anul 2026. Acestea sunt cu aproximativ 41 de milioane de lei mai mici decât suma solicitată inițial. După această decizie, furnizorul are dreptul să depună o cerere separată pentru aprobarea prețurilor de furnizare a gazelor către consumatori.
În prezent, consumatorii casnici achită un tarif de 16,74 lei pentru un metru cub de gaz natural, stabilit în decembrie 2024, când ANRE a aprobat o majorare de 3,13 lei per metru cub, echivalentă cu o creștere de 27,5%.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.