theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
2 Iunie 2026, 14:07
46 860
Copiază linkul
Link copiat

Frolov: Orientarea sexuală nu ar trebui folosită pentru discreditare

Coordonatoarea de program în cadrul organizației GENDERDOC-M, Angelica Frolov, a criticat modul în care este discutat în spațiul public scandalul sexual de la Mitropolia Basarabiei.

Frolov, despre scandalul care zguduie Mitropolia Basarabiei: Această abordare contribuie la stigmatizarea persoanelor LGBT.
Frolov, despre scandalul care zguduie Mitropolia Basarabiei: Această abordare contribuie la stigmatizarea persoanelor LGBT.

Potrivit ei, presupusa orientare sexuală a unei persoane nu ar trebui folosită pentru discreditare și rușinare publică, informează unimedia.info.

„În spațiul public au apărut informații privind demisia Mitropolitului Basarabiei, Înaltpreasfințitul Petru. Pe rețelele sociale și în presă au fost distribuite mesaje referitoare la presupuse materiale video intime în care acesta ar apărea alături de un alt bărbat.

Cazul a generat un val de comentarii și reacții publice în care presupusa homosexualitate a unei persoane a fost folosită ca instrument de discreditare, rușinare publică și delegitimare morală, posibil și ca șantaj. În unele mesaje, homosexualitatea a fost prezentată ca fiind incompatibilă cu statutul religios, ca „păcat” care trebuie denunțat public și ca motiv suficient pentru excluderea unei persoane din funcție.

Un element distinct al cazului îl constituie răspândirea și comentarea publică a unor presupuse abuzuri sexuale. În loc ca eventualele acuzații de abuz sexual sau hărțuire să fie tratate separat, prin anchete și proceduri bazate pe probe, o parte din reacțiile publice au mutat accentul asupra orientării sexuale reale sau presupuse. 

Această abordare contribuie la stigmatizarea persoanelor LGBT și la normalizarea ideii că viața privată a unei persoane poate fi expusă și condamnată public atunci când aceasta este percepută ca homosexuală. Amintesc, că atunci când presa a scris despre niște relații amoroase presupuse a Mitropolitului Vladimir cu o „femeie blondă”, nu au urmat nici demisii, nici învinuiri de abuz, nici rușinare publică”, a scris Angelica Frolov.

Înaltpreasfințitul Petru a depus cerere de retragere din slujirea de Arhiepiscop şi Mitropolit al Basarabiei, după 30 de ani de activitate Motivele invocate ar fi „vârsta, sănătatea și binele Bisericii”. Patriarhul Daniel a decis, deja, cine va asigura interimatul.

Mitropolitul Petru și episcopul Veniamin ar fi ajuns în centrul unei situații extrem de delicate, după ce în spațiul public au început să circule informații despre existența unor așa-zise materiale compromițătoare, destinate exclusiv adulților. Mai mult decât atât, au apărut și suspiciuni privind un posibil șantaj, surse apropiate celor doi susținând că respectivele materiale ar fi fost folosite ca instrument de presiune asupra Mitropolitului Petru. 

Episcopul Veniamin a venit cu o reacție după ce numele său a fost asociat în spațiul online cu un presupus scandal sexual care l-ar viza și pe Mitropolitul Petru. Într-un comunicat, ierarhul respinge categoric toate acuzațiile, pe care le califică drept „complet neadevărate”, și susține că este ținta unei campanii de discreditare desfășurate împotriva sa și a instituției pe care o reprezintă. 

Totodată, acesta anunță că își rezervă dreptul de a recurge la toate căile legale pentru identificarea și sancționarea persoanelor care au răspândit informațiile respective.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat